Erai atât de copilăroasă, încât
aproape ţi-era teamă să priveşti copacii şi stelele, în ochi.
Dar nici de plecat nu plecai
de lângă trunchiul copacului, de sub stelele serii.
Şi dacă mă gândesc mai bine,
în aerul din jurul tău nu se petrecea nimic.
Oare tu te uitai prin el,
ca printr-un ochean?
...Stelele serii, călătorind
prin aerul proaspăt, îţi spuneau ceva aparte? Şi numai Ţie?
Nu pot să ştiu nimic.
Eu te priveam ore-n şir, până când privirile mele
dădeau frunze albastre,
până când vântul mi le smulgea,
ori cădeau ele singure, îngălbenite,
la pământ.
Si-atunci abia, poate că venea toamna...
Dar dacă mă gândesc mai bine, nici de aceasta nu eram prea sigur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu