Citiţi ORTHOGRAFFITI!

OrthoGraffiti este singura revistă de lifestyle orthodox care se adresează tinerilor liceeni, dar nu numai acestora.

OrthoGraffiti îmbină teme duhovniceşti cu subiecte de interes general, prezentate însă într-un limbaj accesibil tuturor.

OrthoGraffiti. „Ortho” – înseamnă drept sau corect, iar „Graffiti” (în italiană pluralul cuvântului „graffito”, de la „graffiare” – a zgâria) derivă din grecescul γραφειν (graphein) care înseamnă „a scrie”.

Aşadar OrthoGraffiti înseamnă „scriere dreaptă”, „scriere corectă”. Graffiti-ul, ca metodă de exprimare prin „mâzgălire” pe ziduri, e socotit de unii, în unele situaţii, drept vandalism. Dar nu numai spray-ul cu vopsea şi markerele permanente deranjează lumea, ci şi cuvântul ortodox scris.

Lucrurile nu stau mai bine, deci, nici cu orthograffiti-urile, cu scrierile drepte, corecte, născute din dreaptă înţelegere a vieţii, din Orthodoxie. Ele fac valuri ori nasc polemici nesfârşite, pentru că vestesc cele nelumeşti şi pe Dumnezeu care ne-a spus, prin gura Apostolului Pavel, să nu ne potrivim chipului veacului acestuia, ci să ne schimbăm prin înnoirea minţii!

Tinereţea nu înseamnă neapărat muzică, alcool şi distracţii, iar mentalitatea Bravo, Cool Girl şi Popcorn nu reprezintă aspiraţiile de viaţă ale tuturor tinerilor. OrthoGraffiti s-a născut din credinţa că încă mai avem tineri care, chiar dacă sunt în derivă, tânjesc lăuntric după viaţa adevărată şi din dorinţa de a veni în întâmpinarea lor cu „altceva”, cu altfel de informaţii. Principala dimensiune a proiectului OrthoGraffiti este cea misionară, revista fiind, considerăm noi, un instrument util în procesul educaţional.

Citiţi AICI : http://www.orthograffiti.ro/

De ce băieţii devin nesimţiţi, iar fetele pierd încet, încet orice urmă de feminitate?

Sărut-mâna, Maică! Aş vrea să vă scriu despre un fenomen îngrijorător: libertinajul adolescenţilor. Am o groază de colegi care vorbesc extrem de urât în prezenţa fetelor, iar ele acceptă, ba chiar le place să vadă toată lumea cât de „şmecheri" sunt iubiţii lor. De ce? De ce băieţii devin nesimţiţi, iar fetele pierd încet, încet orice urmă de feminitate? Am auzit de zeci de ori fete între ele discutând (chiar dacă sunt băiat) și chiar râzând de acel obicei de a fi fecioară până-n noaptea nunţii. Exemplu (citez întocmai... scuzaţi expresiile): „Dar ce, fă, tu vrei să rămâi virgină până te măriţi? Ha, ha, ha!" De ce, Maică? De ce? De multe ori, eu, ca băiat, am roşit la expresiile fetelor... expresii triviale...

:(

Marius

***

Dragul meu Marius,

Plânge şi inima mea dimpreună cu a ta, dar şi tresare de nădejde şi ascunsă bucurie. De ce nădejde? De ce bucurie? Pentru că, iată, şi tu eşti adolescent şi eşti încă sănătos!

Revenind la „de ce? -ul” pus de tine, răspunsul meu simplu şi direct este: pentru că sunt copii abuzaţi de părinţii lor, de mediul în care au crescut, de şcoala care vă formează, de media care vă consumă. Aceşti copii sunt „formataţi” cu totul şi cu totul viciat. În ei a fost distrusă dimensiunea delicateţei şi gingăşiei, a frumuseţii şi adevărului. Au fost minţiţi, umiliţi, neglijaţi, violaţi, loviţi, înşelaţi! Ei sunt răniţi, înspăimântaţi, derutaţi, neliniştiţi, anxioşi şi singuri! Cumplit de singuri. Şi se apără cum pot. Nesimţirea colegilor tăi e un mecanism de apărare! Râsul isteric şi vulgar la colegelor tale, la fel! Dincolo de ele se află suflete delicate de copii care tânjesc după dragoste adevărată, după bucurii adevărate, după comunicare adevărată! Dar cine să-i înveţe toate acestea? Dacă până acum tot ce a fost mai „frumos” în viaţa lor a fost ficţiune de film de duzină sau telenovelă?

Roagă-te pentru ei, copile drag, şi încearcă să te împrieteneşti cu ei, să le vorbeşti şi chiar să-i înveţi ce ştii tu pe cei care tresar la încercările tale. Sunt mulţi care, sub acele măşti, aşteaptă cu înfrigurare imposibilul!

Roagă-te pentru ei în taină și Domnul te va învăţa şi-ţi va oferi ocazii să le fii de folos. Şi un suflet dacă vei ajuta va fi mare bucurie în cer.

Cu dragoste, preţuire şi recunoştinţă,

Maica Siluana 

Surse: 

http://ramurainflorita.blogspot.com/2009/11/de-ce-baietii-devin-nesimtiti-iar.html

http://www.scutbv.ro/proiect.php?nr=0&limba=2&id_proiect=8&titlu_pag=projects&titlu_spag=YOUTH%20FOR%20A%20CHANCE,%20A%20CHANCE%20FOR%20YOUTH

Ana - candoarea adolescenţei

"E mai uşor să-ţi şopteşti sentimentele decât să le strigi de pe acoperişuri."

Ana Frank 

"Oh, Kitty, el este aşa cum am crezut că va fi.

Apoi am vorbit despre anul 1942 şi cât de diferiţi eram atunci: nici nu ne mai recunoaştem pe noi cei de atunci. Apoi cum nu ne puteam suferi unul pe altul la început.

El a crezut că sunt o pacoste gălăgioasă şi eu repede am concluzionat că el nu era nimic special. Nu am înţeles de ce nu cocheta cu mine, dar acum mă bucur. El a mai menţionat că adesea obişnuia să se retragă în camera lui. Am spus că zgomotul meu, exuberanţa  şi tăcerea lui sunt două feţe ale aceleiaşi monede şi că şi mie îmi plac pacea şi liniştea, dar nu aveam nimic pentru mine însămi, cu excepţia jurnalului, şi că toţi mi-ar vedea mai degrabă spatele, începand cu dl Dussel, şi că nu veau să stau mereu cu părinţii mei.

            Am discutat  faptul că el e bucuros că părinţii mei au copii şi ce bucuroasă sunt eu că el este aici.

            Acum înţeleg nevoia lui de a se retrage şi relaţia cu părinţii lui, şi cât de mult mi-ar plăcea să-l ajut când se ceartă.

            „Dar, tu eşti mereu un ajutor pentru mine!” a spus el.

            „Cum?” am întrebat, mult surprinsă.

            „Fiind voioasă”.

            Acela a fost cel mai drăguţ lucru pe care l-a spus în toată seara. Mi-a mai spus că nu-l deranja venirea mea în camera lui, cum îl deranja odată, de fapt îi plăcea. I-am mai spus că toate numele de răsfăţ ale mamei şi tatei erau fără înţeles, că un sărut ici-colo nu conducea automat spre încredere. Am mai vorbit despre a face lucrurile în felul nostru, despre jurnal, singurătate, diferenţa  dintre interiorul şi exteriorul fiecăruia, despre masca mea.

            El a ajuns să mă iubească drept prietenă, pe moment, este de-ajuns.

            Sunt atât de recunoscătoare şi fericită, nu găsesc cuvinte. Trebuie să-mi cer scuze, Kitty, deoarece stilul meu nu este unul obişnuit astăzi. Am scris orice mi-a venit în minte.

            Am sentimentul că Peter şi eu împărţim un secret. Când se uită la mine cu ochii aceia, cu acel zâmbet şi acea licărire, este ca şi cum o lumină intră în interiorul meu. Sper că lucrurile vor rămâne aşa şi că vom avea mai multe, multe ore fericite împreună."

A fi adolescent într-o lume nebună, nebună...

         Joi,16 Martie, 1944

                       

         Dragă Kitty,

         Vremea este minunată, frumoasă de nedescris.Voi urca în pod imediat. Ştiu acum de ce sunt mai puţin odihnită decât Peter. El are propia lui cameră, unde poate munci, visa, gândi şi dormi. Eu  sunt constant urmărită dintr-un colţ în altul. Nu sunt niciodată singură în cameră. O împart cu Dussel, nu mă  gândeam că pentru atâta timp. Acesta este un alt motiv pentru care mă refugiez în pod. Când sunt acolo sau cu tine, pot fi eu însămi, măcar pentru puţin. Încă nu vreau să gem şi  să plâng. Din contră, vreau să fiu curajoasă!

          Mulţumesc lui Dumnezeu că ceilalţi nu au observat nimic în legătură cu sentimentele mele interioare, cu excepţia faptului că pe zi ce trece devin mai rece şi dispreţuitoare faţă de mama, mai puţin iubitoare cu tata şi mai puţin doritoare de a schimba vreo vorbă cu Margot! M-am închis în mine mai strâns decât o tobă. Deasupra tuturor trebuie să-mi menţin o anumită sigurantă. Nimeni nu trebuie să ştie că mintea şi sufletul meu se află într-o luptă constantă. Fără niciun motiv, sufletul meu a câştigat bătălia, dar emoţiile mele vor trece la stadiul următor? Uneori mă tem că da, dar de mai multe ori mă rog să reuşească.

             Oh! Este deosebit de greu să nu vorbesc cu Peter despre lucrurile astea, dar ştiu că trebuie să-l las pe el să înceapă. Este aşa de greu să te prefaci toată ziua că tot ce ai spus şi ai făcut în visele tale nu a avut loc. Kitty, Ana este nebună,dar chiar şi zilele astea sunt nebune, chiar şi circumstanţele. Partea bună este că pot aşterne pe hârtie toate gândurile şi sentimentele mele, altfel m-aş fi sufocat. Mă întreb ce crede Peter despre toate lucrurile astea? Încă mă gândesc. Voi fi în stare să vorbesc cu el despre asta într-o zi. El trebuie să fi ghicit ceva despre mine, cea din interior, din moment ce nu o poate iubi pe Ana pe care a cunoscut-o pană acum! Cum poate cineva să-l placă pe Peter, care iubeşte liniştea şi pacea, dar care probabil îmi suportă agitaţia şi zgomotul? Va fi el prima şi singura persoană care îmi va vedea dedesubtul măştii de granit?  Îi va lua mult timp? Nu există o zicală veche cum că dragostea ar fi relaţionată cu milă? Nu s-a întamplat asta şi în cazul meu? Deoarece uneori îl compătimesc mai mult decât mă compătimesc pe mine.

               Sincer, nu ştiu cum să încep, chiar nu ştiu, aşa că cum aş putea să aştept ca Peter să înceapă, când vorbitul este aşa de greu pentru el? Dacă aş putea să-i scriu, măcar ar ştii ce am încercat să spun de multă vreme, ce este aşa de greu de spus cu voce tare!          

                                                                             

A ta,

         Ana M. Frank

 Continuarea la:

http://descopera-povestea-anei.blogspot.com/

 Foto:

http://www.annefrank.org/content.asp?PID=395&LID=4

Arta de a fi piţipoancă

     Vorbeam zilele trecute cu una dintre vechile mele prietene despre moda asta lansată printre fete … Sunt atâtea de spus încât nici nu ştiu de unde să încep. În rândul adolescentelor de azi şi nu numai e o crimă să încerci să fii feminină, naturală, într-un cuvânt “fată“ pentru că mai pe la toate colţurile de stradă vezi fete cât mai strident îmbrăcate (rozul bombon fiind piesa de rezistenţă), care după părerea mea folosesc hainele doar pentru a atrage atenţia nu pentru a-şi acoperi trupurile firave…hmm! sau nu tocmai firave.    Îmi aduc aminte de chinul pe care l-a suferit privirea mea zilele trecute zărind o fiinţă căreia, deşi nu-i permitea fizicul, îşi expunea corpul atârnând prin hainele mult prea mici în comparaţie cu măsurile sale. Cu ocazia aceasta aş vrea să le dau un sfat tuturor fetelor: Cumpăraţi-vă haine pe măsura voastră, vă va sta mult mai bine! Revenind la subiect, nu pot să nu mă leg de ceea ce se numeşte astăzi a fi “cool”. Nu mi se pare deloc “cool” să le vorbeşti prietenelor cu “fată” (a se citi cu accentul specific), să fii vulgară şi să te machiezi excesiv doar pentru că aşa se poartă. Nu ar fi mai simplu să fii tu însăţi?! Pentru termenul din titlu nu am găsit definiţia în DEX, dar am să încerc să o alcătuiesc chiar eu:

~piţipoancă~ persoană de genul feminin ce se caracterizează prin vulgaritate, pe care adesea băieţii o iau în derâdere, care se crede la modă indiferent ce ar face, care uită să-şi mai îmbogăţească şi capitolul numit cultură generală, fiind prea ocupată cu revistele de modă şi pierdutul vremii prin mall.

E ceva grav a uita ce înseamnă a fi o “lady” (aşa cum îmi place mie să spun) în adevăratul sens al cuvântului. Aş vrea să schimb ceva, să-şi dea seama şi săracele fete ce au un asemenea stil de viaţă cât de ridicole sunt, însă până atunci mai e mult, pot doar să vă spun că e şi asta o artă, nu?! Doar e greu să fii piţipoancă !

Emma Z.

Primarul elevilor!

 
Faceţi cunoştinţă !

http://sabinacoca.blogspot.com/

Halloween-ul, o sarbatoare de care nu avem nevoie

"În urma unui extemporal dat elevilor de clasa a IV-a într-o şcoală americană, la întrebarea: "Cum aţi vrea să serbaţi Halloween-ul?", 80% au răspuns: "Aş vrea să omor pe cineva...". Acesta este impactul sărbătorii. Ar putea zice cineva: "Noi n-am ajuns până aici...", dar, dacă nu ne responsabilizăm, vom ajunge..."
(fragment din Memoriul parintilor ingrijorati privitor la fenomenul Halloween)

Halloween-ul, o sarbatoare de care nu avem nevoie

Crestinii nostri mai putin dusi la Biserica serbeaza pe 31 octombrie Halloween-ul (acesta fiind al doilea import in materie de sarbatori, dupa celebrul de pe acum Valentine’s Day). Multi considera ca sarbatoarea Haloween-ului (All Hallow’s Eve) este doar seara (ajunul) de dinaintea Zilei tuturor sfintilor (All Saint’s Day), praznicul romano-catolic din 1 noiembrie. Americanii isi amintesc acum de mortii lor, celebreaza victoria lui Hristos asupra mortii si puterilor intunericului, rad de… rau si de moarte. Se considera, deci, ca este sarbatoare crestina chiar daca e importata, dupa toate probabilitatile, din paganismul celt (druid). Greu insa de convins un om rational ca aceasta sarbatoare ar avea duh crestinesc…
Adevarul e insa altul. Ea e o sarbatoare 100% pagana, oculta, “ziua cand mortii, fantasmele parasesc mormintele…”. Ea e cea mai mare sarbatoare a slujitorilor satanei: vrajitori, spiritisti sau satanisti. Americanii au dezvoltat o adevarata industrie legata de aceasta sarbatoare. Se achizitioneaza cu aceasta ocazie accesorii macabre: masti, costume de vampiri, diavoli, dragoni, zombi, leprosi, schelete si nelipsitii dovleci, ajungandu-se pana la vanzari de o jumatate de miliard de dolari anual. Vanzarile filmelor horror cresc in aceasta perioada, promotorii filmelor de groaza speculand si ei interesul mare pentru acest praznic. Industria filmelor horror exploateaza la maxim setea de senzatii tari, dovedind nepasare fata de psihicul omului, caruia nu-i ofera nimic altceva decat angoase.
America face cu ocazia Halloween-ului pregatiri mai mari decat de Craciun sau Paste. Copii se costumeaza in stil horror, se amuza prin sperieturi si merg (colinda) din casa in casa pentru a primi prajituri. Tinerii, mai curajosi, merg in cimitire in miez de noapte si se distreaza facand spiritism. S-a constatat ca in noaptea Halloween-ului se savarsesc foarte multe crime in Statele Unite.
De altfel, in cunoscutul documentar TV Invazia pagana se spunea ca la intrebarea “Cum ati vrea sa serbati Halloween-ul?”, 80% din elevii americani de clasa a IV-a de la o scoala au raspuns zambind : “As vrea sa omor pe cineva…” Acesta este impactul sarbatorii !
Ca si in anii precedenti si in acest an (2002 n.n.), la noi s-a promovat aceasta sarbatoare: gradinite si teatre pentru copii speculand momentul. De nu vom fi cu luare-aminte, copii nostri isi vor forma treptat gustul pentru macabru, ocult, sadism si violenta (ii ajuta in acest sens desenele animate cu monstrii, jocurile agresive pe calculator, filmele horror si cartile pentru copii, deja clasice, din seria Harry Potter, etc.).
Biserica, adica noi, madularele ei vii, nu trebuie sa luam parte la aceasta sarbatoare oribila si demonica.
Atunci cand Binecredinciosul Stefan cel Mare si Sfant ridica biserici, americanii abia auzeau de invatatura lui Hristos! De ce ar trebui sa luam aminte acum la ce si cum ne invata ei sa sarbatorim? Sa speram ca ai nostri credinciosi vor intelege desertaciunea acestei false sarbatori si ca pe viitor o vor ocoli.

Laurentiu Dumitru

http://ramurainflorita.blogspot.com/2008/10/hallowen-ul-o-sarbatoare-de-care-nu.html