Vreţi voi, părinţi, să fie copiii voştri sfinţi?
– Scăldaţi-i nu în apă, ci-n lacrime fierbinţi.
Hrăniţi-i nu cu pâinea aceasta de pământ,
ci cu puterea dulce a sfântului Cuvânt.
Vreţi voi să vă asculte în totul şi mereu?
– Dar ascultaţi voi oare aşa de Dumnezeu?
Vreţi voi ca ei să fie copii ai firii noi?
– Dar viaţa voastră cum e, şi ce văd ei la voi?
Îi vreţi cu-mbrăcămintea smeriţi şi cumpătaţi,
Şi cu umblări curate? – Dar voi cum vă purtaţi?
Când voi umblaţi ca lumea şi vă purtaţi aşa,
– voi veţi purta osînda de creşterea lor rea.
Cădeţi mai bine-n lacrimi, cu-amar să vă rugaţi
să vi se ierte vina, şi viaţa v-o schimbaţi.
Abia atunci vor creşte şi-ai voştri fii frumos
cu sufletul şi trupul, urmaşi ai lui Hristos.
TRAIAN DORZ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu