Diavolul este politic corect

Opinii ale unei cititoare de 15 ani despre noul roman scris de Părintele Savatie

„...cel mai important lucru  este înţelegerea faptului că iubirea este arma ce îl distruge pe diavol...”

„Diavolul este politic corect” de Savatie Baştovoi trage un semnal de alarmă pentru oameni, creştini sau necreştini deopotrivă, în privinţa unui viitor  posibil al umanităţii, plecând de la semnele din Biblie. Acesta aduce în prim-plan consecinţele actelor unui guvern mondial şi efectele pe care acestea le au asupra societăţii.

Întâmplările sunt observate prin ochii unui bărbat de 40 de ani, pe nume Iacob Kohner. Acesta duce o existenţă aproape sedentară, navigând mai toată  ziua pe internet, vorbeşte pe chat cu diverşi necunoscuţi, îşi câştigă existenţa apărând ocazional  prin reclame şi mănâncă mâncare nesănătoasă. Aceasta este imaginea omului care şi-a pierdut pofta de a trăi şi care nu are  nici un ideal de viaţă. Iacob este o victimă a regimului, ca mulţi alţii.  Legea nr. 182/ 110, conform căreia toţi oamenii  trebuie să fie euthanasiaţi la împlinirea vârstei de 65 de ani, reprezintă o piatră pe inima lor, căci ştiu la ce vârstă vor muri, dar şi un motiv de indignare pentru mulţi, că nu le este permis să trăiască atât cât le-a dat Dumnezeu.

O altă lege face ca lucrurile să fie şi mai sumbre: castrarea celui de-al doilea născut – sau amenda de 100 000 de $ - promulgată special pentru  reducerea populaţiei şi pentru o mai bună manipulare de către guvern. Aceasta este una din cauzele principale  ale nefericirii lui Iacob. Fiind al doilea născut, nu-şi poate întemeia o familie şi cântăreşte 120 de Kg. , devenind o ruşine  pentru societatea în care trăia.

Aceasta este lumea în care trăieşte Iacob: crudă, ostilă, neagră, o lume în care puţini sunt fericiţi. Însă, din fericire pentru el, lucrurile nu continuă aşa. Influenţat de Biblia  primită ca moştenire de la mama sa şi de noul său prieten, Vik, Iacob începe să-şi schimbe viaţa. De acum, el începe să realizeze ceea ce este adevărat  şi nu fals, bun şi nu diabolic, fericirea, şi nu nefericirea, şi să trăiască în slujba lui Dumnezeu. Însă cel mai important lucru  este înţelegerea faptului că iubirea este arma ce îl distruge pe diavol, aşa cum reiese din dialogul cu Preasfinţitul părinte:

 - Ce înseamnă să iubeşti?

 - Să iubeşti înseamnă să simţi suferinţa celuilalt ca pe a ta.

 - Şi să lupţi?

 - Şi să lupţi.”

Iulia N., Colegiul Naţional I. L. Caragiale, Ploieşti

„Mamă, ai grijă!”

Dacă într-un număr trecut am vorbit despre „Când începe educaţia?”, de data aceasta facem din nou apel la sfaturile Sfântului Irineu de Ecaterinburg, care ne avertizează despre ce se întâmplă dacă formarea nu se face la timp şi cum trebuie. Fragmentul ne-a fost trimis din dragostea unui părinte român din Muntele Athos, unde publicaţia noastră a fost primită cu bucurie, de curând. Iată deci reţeta unui eşec sigur în educarea copilului:

De mic nu-i refuzaţi nimic. Daţi-i tot ce doreşte, tot ce cere, mai cu seamă atunci când stăruie cu încăpăţânare şi plânge. Astfel va creşte şi va crede că ceilalţi îi sunt datori mereu şi întru toate, că are doar drepturi.

Când începe să înjure şi să spună nerozii, dumneavoastră să râdeţi. Astfel îi veţi da de înţeles că este foarte deştept.

Nu-i spuneţi niciodată: „Asta-i rău!”. Aşa spun cei de modă veche, cu mentalităţi depăşite şi îngustime de minte. Când, mai târziu, va întâmpina greutăţi în viaţă şi va suferi, atunci va fi convins cu desăvârşire că societatea este cea care îl nedreptăţeşte.

Strângeţi dumneavoastră în urma lui tot ce lasă aruncat ici şi colo: cărţi, haine, încălţăminte… Nu care cumva să-i spuneţi vreodată: „Strânge-ţi lucrurile, pune-le la locul lor!”. Astfel va avea certitudinea că mama este sclava lui, şi că pentru toate sunt întotdeauna ceilalţi răspunzători.

Lăsaţi-l să vadă orice (mai ales la televizor), să citească orice, fără ca să-l îndrumaţi niciodată. Copilul dumneavoastră este supradotat şi ştie să discearnă! În acest chip instruirea şi educaţia lui va avea o gamă mai largă şi mai variată!

Nu-i daţi vreo povăţuire duhovnicească. În faţa lui, luaţi în zeflemea şi batjocură credinţa, Biserica, preoţii şi pe cei ce-i urmează. Când copilul creşte, „va alege singur”.

Daţi-i bani de buzunar cu nemiluita, ca să nu se simtă inferior celorlalţi şi „să fie în lipsă, aşa cum aţi fost dumneavoastră cândva”. Când va creşte, va fi convins că valoarea omului i-o dă banul, indiferent cum a fost obţinut.

Nu-i spuneţi niciodată: „Fă asta!” sau „Nu face cealaltă!”, căci aşa îl constrângeţi, nu-i respectaţi libertatea şi personalitatea. Ba chiar se poate să-i cauzaţi şi… traume sufleteşti! Când va creşte, va crede vă viaţa înseamnă doar să porunceşti, niciodată dă asculţi!

Certaţi-vă, vorbiţi-vă urât unul altuia în faţa lui, fără pic de ruşine. Nu vă neliniştiţi, astfel nu-i veţi provoca… traume sufleteşti! Mai târziu, când se va căsători, îi va părea firesc să facă la fel.

Când începe să se încurce în mrejele plăcerilor trupeşti, dumneavoastră închideţi ochii. Nu-i spuneţi nimic. Nu-l povăţuiţi. Nu-l sâcâiţi cu sfaturile dumneavoastră. Lăsaţi-l să se tăvălească în mocirla curviei, de vreme ce „asta-i ceva normal”.

Să-i ţineţi întotdeauna partea în faţa profesorilor şi vecinilor. Să nu credeţi niciodată că „îngeraşul” dumneavoastră poate să facă lucruri de ruşine şi probleme. Ocărâţi-i pe aceia ce prieteneşte şi bine intenţionaţi vă aduc la cunoştinţă ceva în legătură cu asta. Sunt… clevetitori şi invidioşi!

***

Când veţi ajunge la secţia de Poliţie, unde l-au dus pentru că a furat sau a luat droguri, strigaţi tare de faţă cu toţi că este un nemernic şi o lichea, un golan; că v-aţi jertfit pentru binele lui, dar n-aţi reuşit niciodată să îl cuminţiţi. Astfel veţi ieşi cu obrazul curat.

Pregătiţi-vă pentru o viaţă plină de suferinţă şi remuşcări. O veţi avea…

Episcopul Irineu, „Mamă, ai grijă!”

(traducere de monahul Gherontie Nica, din periodicul „Fluierul păstoresc ortodox”, editat de Mitropolia de Avlonos şi Viotia)

Preluat de aici.

Smeriţi şi cumpătaţi...

Vreţi voi, părinţi, să fie copiii voştri sfinţi?

– Scăldaţi-i nu în apă, ci-n lacrime fierbinţi.

Hrăniţi-i nu cu pâinea aceasta de pământ,

ci cu puterea dulce a sfântului Cuvânt.

Vreţi voi să vă asculte în totul şi mereu?

– Dar ascultaţi voi oare aşa de Dumnezeu?

Vreţi voi ca ei să fie copii ai firii noi?

– Dar viaţa voastră cum e, şi ce văd ei la voi?

Îi vreţi cu-mbrăcămintea smeriţi şi cumpătaţi,

Şi cu umblări curate? – Dar voi cum vă purtaţi?

Când voi umblaţi ca lumea şi vă purtaţi aşa,

– voi veţi purta osînda de creşterea lor rea.

Cădeţi mai bine-n lacrimi, cu-amar să vă rugaţi

să vi se ierte vina, şi viaţa v-o schimbaţi.

Abia atunci vor creşte şi-ai voştri fii frumos

cu sufletul şi trupul, urmaşi ai lui Hristos.

TRAIAN DORZ

Surse : http://monicadaniela84.blogspot.com/2010/05/vreti-voi-parinti-traian-dorz.html

                     http://www.goblenuri.com/copii.html